Când m-am trezit duminică dimineaţă
Na, m-am trezit duminică dimineață
și nu era chip să-mi țin capul fără să mă doară.
Iar berea ce-am băut-o la micul dejun a fost bună,
așa că am mai băut una ca desert.
Am scotocit apoi prin dulap printre țoale
și am dat peste cea mai curată dintre cămășile mele murdare.
Apoi m-am spălat pe față și m-am pieptănat
și, împleticindu-mă pe scări în jos, am coborât să dau ochii cu ziua.
Mintea îmi era fumată de noaptea trecută,
plină de jointuri și de cântecele zdrăngănite la chitară.
Totuși, mi-am aprins primul joint și am văzut un curcan
jucându-se cu un bulan.
Apoi am trecut strada
și m-a ajuns mirosul duminicii de la ierbuşoara fumată de careva.
Of, Cristoase, asta m-a dus cu gândul înapoi la ceva ce-am pierdut
undeva, cumva, cândva.
Pe trotuar duminică dimineața,
Of, Cristoase, îmi doresc să fi fost spart.
Fiindcă duminica asta are ceva în ea
care te face să te simți părăsit.
Și, în afară de moarte, nu există nimic pe lume
măcar pe jumătate atât de singuratic,
ca sunetul trotuarului prin orașul adormit
când te trezeşti duminica dimineaţa.
În parc am văzut un şau
trăgându-i-o unei gagicuţe care râdea.
Și am poposit lângă o școală de duminică,
şi am ascultat ce cântau ăia acolo.
Am luat-o apoi pe stradă în jos
Și undeva departe bătea un clopot singuratic,
iar ecoul lui se pierdea prin canion
ca visele pierdute ale zilei de ieri.