This powwow has already been held!

[View Powwow Report]

ProZ.com powwow: Aniversarea ATR si aderarea ATR la FIT

August 2, 2008, 5:30 pm
RomaniaBucureştiIn personRomanian
Dragi colegi,

Aşa cum aţi aflat probabil din mesajele Cristinei de aici şi de aici, ATR va aniversa pe 31 iulie 4 ani de la înfiinţare. Cu această ocazie, vor fi organizate câteva întâlniri, sub forma unor powwow-uri. Una dintre ele va fi cea pe care v-o propun aici pentru sâmbătă, 2 august.

Sunt bine-veniţi toţi colegii de pe ProZ.com, indiferent dacă sunt sau nu membri ATR.

Ca orice powwow, şi acesta va fi în primul rând o ocazie de a ne (re)vedea şi de a povesti. Pentru cei care s-au înscris mai recent pe ProZ.com, va fi de asemenea un bun prilej de a avea identitatea verificată (pentru aceasta este nevoie de un act de identitate cu fotografie).

În ceea ce priveşte locul întâlnirii, propunerea mea este restaurantul Picadilly, din str. Voinicului nr. 7 (Piaţa Alba Iulia). Puteţi vedea şi o hartă aici. Găsiţi aici şi câteva fotografii cu restaurantul (din păcate, doar din interior; dacă nu va fi vreme urâtă, noi vom sta afară, unde-i frumos şi umbră).

Dacă aveţi însă alte propuneri, le putem discuta.

Ora sugerată de mine este 17:00. Dacă este nevoie, o putem modifica, astfel încât să ne putem întâlni cât mai mulţi.

Pe curând,

Mihai


Login to add your name to the list of people interested.Click here to login now.

Click here to register. (It is free.)


ProZ.com Users attending this Powwow

: organizer : photos : report : host

Interested members (28) / Confirmed: 17 / Tentative: 3
Name NoteWill Attend
XMihai Badea (X)  \"Organizer\" \"Reporter\" ...  y
mechifire   ...  
Maria Diaconu   Şi eu :)  y
Anca Petrescu   Vreau si eu :)  y
RODICA CIOBANU   confirm participarea-o persoana  y
Adriana Sandru   Confirm. :)  y
Luminita Duta   multumim pt invitatie!  m
Ecaterina Rusnac  \"Photographer\" Din pacate aerul conditionat s-a razbunat pe mine. Sunt racita si intepenita :(  n
Cristina Nae   1 persoana  y
karen_1510   Carmen Ardelean  
XHRSpe   Multumesc pentru invitatie  
Nina Iordache   Din pacate, sunt prinsa si cu tot regretul, nu voi putea fi langa voi de data asta. Va doresc succes si petrecere placuta!  
XDonaMC (X)   ...  m
Mioara Adamopoulou   o persoana  y
Emilia Dragomir   Multumim mult pentru invitatie si felicitari pentru initiativa!  y
anamaria24   Confirm 1 persoana  y
yina   Incerc si eu sa vin. Multumim.   y
Astrid C   sper sa ajung si eu...  m
Bianca Constandin   Multumesc  y
Ioana Daia   Sună bine...  y
andreean   Andreea Neacsu  y
Alexandra Codreanu   vin o persoana  y
Iuliana Bozkurt   ...  y
crisang   Anghelescu Cristina  
XDocT   la 18 e preferabil  
Emilian Carstian   Multumesc pentru invitatie. Sper sa fiu in oras sambata.  y
Alexandru Balan   Vin si eu  y
Doru Voin  \"Photographer\" Doua persoane  




Postings about this event


Pages in topic:   [1 2] >
Powwow: Bucureşti - Romania   What are these?
Ioana Daia
Ioana Daia  Identity Verified
Romania
Local time: 14:16
Spanish to Romanian
+ ...
oră întâlnire Jul 29, 2008

Şi eu prefer ora 18. De-abia aştept întâlnirea.

 
Maria Diaconu
Maria Diaconu  Identity Verified
Romania
Local time: 14:16
English to Romanian
Ora 17 Jul 29, 2008

Eu prefer ora 17. Gândiţi-vă că avem mai mult timp de vorbăicon_smile.gif oricum, nu e nicio problemă dacă unii vin mai devreme, alţii mai târziu.

 
Mihai Badea (X)
Mihai Badea (X)  Identity Verified
Luxembourg
English to Romanian
+ ...
Ora 17:30 Jul 29, 2008

Am făcut rezervarea pentru 17:30.icon_smile.gif

 
Mihai Badea (X)
Mihai Badea (X)  Identity Verified
Luxembourg
English to Romanian
+ ...
Rugăminte Jul 30, 2008

Dragi colegi,

Mâine voi suna la restaurant să spun câţi vom fi în final, aşa încât aş vrea să vă rog să-mi confirmaţi dacă veniţi sâmbătă. De asemenea, vă rog să-mi spuneţi dacă mai veniţi cu cineva. Ar fi ideal dacă aţi putea introduce un scurt mesaj în spaţiul acesta pentru note (de ex. 1 persoană, 2 persoane etc.). Mulţumesc.


 
Ioana Daia
Ioana Daia  Identity Verified
Romania
Local time: 14:16
Spanish to Romanian
+ ...
Confirmare Jul 30, 2008

O persoană.
Numai bine, pe sâmbătă !


 
Bianca Constandin
Bianca Constandin  Identity Verified
Romania
Local time: 14:16
Member (2007)
French to Romanian
+ ...
Da Jul 30, 2008

tot o persoanaicon_eek.gif)

 
Emilia Dragomir
Emilia Dragomir  Identity Verified
Local time: 14:16
Arabic to Romanian
+ ...
confirmare Jul 30, 2008

doua persoane. o seara frumoasa!

 
DocT
DocT

Local time: 14:16
English to Romanian
+ ...
confirmare Jul 30, 2008

o persoana

 
Alexandra Codreanu
Alexandra Codreanu
Romania
Local time: 14:16
English to Romanian
+ ...
confirmare Jul 31, 2008

o persoana

 
Maria Diaconu
Maria Diaconu  Identity Verified
Romania
Local time: 14:16
English to Romanian
Confirm Jul 31, 2008

O persoană.

 
Iuliana Bozkurt
Iuliana Bozkurt  Identity Verified
Romania
Local time: 14:16
Member (2008)
English to Romanian
+ ...
Confirmare Jul 31, 2008

2 persoane, merci

 
anamaria24
anamaria24  Identity Verified
Romania
Local time: 14:16
English to Romanian
+ ...
Confirm Jul 31, 2008

1 persoana

 
Emilian Carstian
Emilian Carstian  Identity Verified
Romania
Local time: 14:16
English to Romanian
+ ...
Confirm Jul 31, 2008

O persoana.

 
Alexandra Codreanu
Alexandra Codreanu
Romania
Local time: 14:16
English to Romanian
+ ...
Bravo Aug 2, 2008

Excelent pow wow. Ambianta placuta, mancare buna si mai ales foarte draguti participanti.
Merci!
Anca Codreanu


 
Maria Diaconu
Maria Diaconu  Identity Verified
Romania
Local time: 14:16
English to Romanian
După... Aug 2, 2008

Mulţumiri, Mihai, pentru organizare, şi salutări tuturor participanţilor! A fost o întâlnire foarte reuşită!

 
Pages in topic:   [1 2] >

Sign in to add a comment

To report site rules violations or get help, contact a site moderator:

Moderator(s) of this forum
Lucia Leszinsky[Call to this topic]

You can also contact site staff by submitting a support request »
This discussion can also be accessed via the ProZ.com forum pages.